E 2 noaptea, m-am asezat la birou si am inceput sa scriu, ascultand Ludovico Einaudi-Una Mattina pentru a-mi crea starea necesara. Initial am vrut ca acest post sa apartina de pagina „About”, apoi m-am gandit ca, desi pianul reprezinta pentru mine o pasiune, nu m-as putea limita doar la el.

Cu toate acestea, vreau ca primul meu articol sa i-l dedic pianului. Pentru mine pianul nu este doar un instrument muzical, este un instrument al vietii. Am crescut cu el in casa inca de la varsta de 3 ani cand o ascultam pe sora mea cantand, urmand ca de la 6 ani sa devin chiar eu „interpretul”. Pianul face parte din mine, este unul dintre modurile prin care ma exteriorizez cel mai bine, mai sincer. Fiecare clapa apasata reda un sunet unic, impreuna conferind viata emotiilor, sentimentelor pe care le traiesc. Nu de multe ori pianul a fost locul in care mi-am gasit refugiul, spatiul pe care il cautam ori de cate ori simteam nevoie de a evada din alb-negrul lumii. Sunetele pianului dau culoare vietii, o imbraca in cea mai frumoasa podoaba si o inalta pe cele mai vii culmi.

         

Tot pianul m-a inspirat si atunci cand am ales sloganul pentru blog, „The ivories of life”, pe care l-am ales si pentru titlul acestui articol. Fildesul clapelor, culoarea, aspectul, toate ma duc cu gandul la asocierea lor, ba chiar a pianului, cu viata. Clapele albe si negre, notele inalte si joase, sunetele ascutite si grave sunt asemenea momentelor pe care le parcurgem de-a lungul vietii: bune si rele, frumoase si neplacute, line si dure, aspre.

Dar, in cele din urma, ele convietuiesc, nu pot exista unele fara celelalte, pentru ca ar fi sterse, lipsite de continut. Cheia catre o lume magica, catre o viata fericita, catre o piesa dominata de sensibilitate si incarcata de emotie sta chiar in existenta simultana a greutatilor, a sunetelor grave si a intamplarilor frumoase, a sunetelor ascutite.

    

Pentru a ma incadra in atmosfera pe care o creeaza pianul, am ales o rochie diafana de la Asos, la care am adaugat o pereche de cercei de la un bazar din Catania si o bratara de la Swarovski (nu am mai gasit pe site exact ca a mea, dar am gasit ceva asemanator).

Pozele le-am facut acasa, langa pianul copilariei mele, al adolescentei mele, langa cel mai de pret obiect, care are o valoare sentimentala enorma pentru mine. Purtator al viselor mele, al trairilor, al zambetelor, al lacrimilor, imi zambeste de acolo, din coltul lui, usor imbatranit, dar cu aceeasi emotie.