Astazi o sa va vorbesc despre produsele pe care le folosesc eu pentru a imi mentine tenul minunat de gras sub control.

Dupa multe incercari esuate si dupa multi bani irositi, acestea sunt produsele care au dat cele mai bune rezultate in cazul meu.

CURATARE

In primul rand, imi curat fata cu gelul spumant de la Bioderma-Sebium. Pe mine m-a ajutat sa imi reduc excesul de sebum, iar pielea mea a capatat un aspect mai curat si mai ingrijit. O varianta la fel de buna a fost gelul spumant purifiant de la Effaclar. Senzatia pe care o am dupa ce ma spal pe fata cu el, e unica. Parca mi-am pus o fata noua, pe cuvant. Si gelul acesta are un mare avantaj: datorita ambalajului in care vine, tine foarte mult timp. Eu il am pe al meu din februarie si am mai mult decat jumatate din el acum.

Gelul il folosesc de 2 ori pe zi, dimineata si seara sau ori de cate ori simt ca tenul meu are nevoie de el.

Dupa aceea, imi aplic apa micelara cu ajutorul unei dischete. Momentan o folosesc pe cea de la Yves Rocher, gama Sebo Vegetal, care este pe baza de pudra de Baikal. De curand am achizitionat apa micelara de la La Roche Posay destinata pielii reactive, dar inca nu am incercat-o. Tot cu apa micelara imi demachiez si tenul si chiar va sfatuiesc, daca aveti tenul gras, sa utilizati apa micelara, nu lotiunea demachianta, aceasta fiind mai grasa. Mie imi place super mult apa micelara pentru ca imi indeparteaza impuritatile si este extrem de blanda cu tenul meu, il lasa hidratat si curat.

Pe aceasta o folosesc mai mult seara, dar uneori o aplic si dimineata.

Urmatorul pas e apa termala. E SFANTA, e nelipsita, e minunata. Actionand ca un antioxidant natural, calmeaza tenul si il protejeaza de factorii externi care pot fi daunatori pielii tale sensibile. In prezent o folosesc pe cea de la Uriage, dar mai folosesc si apa de struguri de la Caudalie (am varianta la 75 ml si imi e foarte usor sa o port cu mine peste tot si sa o folosesc chiar si cand am nevoie de o reimprospatare a machiajului).

MATIFIERE

Un produs care nu ar trebui sa lipseasca din rutina de ingrijire a unui ten gras este tonicul matifiant de la Biotrade. Regleaza productia de sebum, indeparteaza punctele negre si previne aparitia cosurilor. Singurul dezavantaj ar fi ca iti lasa pielea putin uscata, dar de lucru acesta scapi imediat ce aplici o crema hidratanta. Dar rezultatele chiar se vad, e printre putinele produse care chiar fac ce promit, deci merita sa il incercati.

HIDRATARE

Ultimul pas in ingrijirea tenului, consta in hidratarea lui. Pas peste care am sarit mult timp, crezand ca n-am nevoie de creme care sa imi ingrase tenul care e si asa gras. Gresit, cred ca asta m-a costat mult de-a lungul timpului. HIDRATAREA E IMPORTANTA. La fel de importanta ca toti ceilalti pasi care ne tin sub control excesul de sebum. Eu am avut mari probleme din cauza faptului ca nu mi-ai hidratat tenul, cea mai mare fiind ca mi-am amanat cu mult vindecarea semnelor ramase in urma confruntarii cu acneea.

Folosesc crema Visionnaire de la Lancome. Datorita acidului hialuronic din compozitia sa, tenul meu se reface rapid, a capatat un aspect mai ferm, mai luminos si mai hidratat. Pielea este mai neteda, iar epiderma e fericita si recunoscatoare. De fapt..cea recunoscatoare sunt eu pentru ca pielea mea e vitalizata si ca semnele sunt din ce in ce mai putin vizibile. Hidratarea are un rol hotarator in eliminarea semnelor post-acnee pentru ca pregateste „terenul”, grabind procesul de vindecare.

ELIMINAREA PETELOR

Si acum, marea mea problema..semnele. Odata ce am scapat de acnee, m-am confruntat cu problema aceasta si inca ma confrunt. Bine, s-au diminuat vizibil de cand am scapat de acnee, dar semne imi raman la orice mic cos care imi apare pe fata. Deh, asa e tenul meu, nu era de ajuns ca poti sa prajesti oua pe el la cat ulei produce, trebuia sa mai raman si cu urme.

In prezent folosesc Effaclar Duo + de la La Roche Posay, de fapt o folosesc de 2 ani si chiar e foarte buna. La recomandarea medicului dermatolog folosesc si lotiunea Cicabio de la Bioderma. Nu mi-a recomandat crema, lotiunea fiind mai potrivita pentru tenul gras. Ambele se comporta bine si ajuta la grabirea procesului de vindecare.

Trebuie sa mentionez ca pentru semne imi aplic si diferite masti:

  1. fie pe baza de argila verde si ulei esential din arbore de ceai
  2. fie pe baza de miere
  3. fie pe baza de bicarbonat de sodiu si lamaie(desi aceasta e foarte dura si poate irita pielea, urmand ca rezultatele sa fie exact opusul a ceea ce ti-ai dorit).

Cu Effaclar ma dau de dimineata si seara, iar la vreo ora dupa ce am aplicat-o, uremaza sa aplic Cicabio(care ramane pe tenul tau, avand aspectul unei masti cu argila).

Cu Cicabio ma dau mai mult seara, iar dimineata o folosesc doar daca stiu ca nu urmeaza sa ies din casa.

O data pe saptamana, pentru curatare si pentru indepartarea petelor, imi exfoliez tenul cu un scrub pe care mi-l prepar singura, din zatul de la cafea si miere. E preferatul meu.

P.S: Pe site-ul celor de la Bioderma, daca intrati in Club Bioderma, la 5 produse achizitionate(dovada se face cu bonul fiscal, deci trebuie sa il pastrati), aveti un produs cadou. Eu am aflat de acest lucru abia luna trecuta, dar niciodata nu e prea tarziu.

Succes la cumparaturi!

Daca aveti vreun sfat pentru ingrijirea tenului gras, va rog sa nu ezitati sa il impartasiti cu mine, cu noi.

*O sa va povestesc intr-un viitor post despre fondul de ten pe care il folosesc pentru minunatul ten gras.*